Poliţiştii locali din Panciu au făcut un schimb de experienţă în Arbois, Franţa

Adaugate pe Dec 6, 2011

Poliţiştii locali din Panciu au făcut un schimb de experienţă în Arbois, Franţa

Reprezentanti ai Poliţiei Locale Panciu au făcut, în perioada 24-25 noiembrie 2011, un schimb de experienţă cu reprezentanţii Police Municipale din comuna înfrăţită, Arbois.

Schimbul de experienţă este parte a Proiectului „Servicii Eficiente şi de Calitate pentru Cetăţenii oraşului Panciu”, implementat de către Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Panciu şi cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, cod SMIS 11324.

În cadrul schimbului de experienţă, zece angajaţi ai Poliţiei Locale Panciu au avut întâlniri, pe data de 24 noiembrie 2011, cu Primarul comunei Arbois, domnul Bernard Amiens, dar şi cu  Angelica Cugnot, Brigadier Chef Principal şi Joel Mottet, Brigadier în cadrul Police Municipale Arbois.

De asemenea, delegaţia Poliţiei Locale Panciu a avut, pe data de 25 noiembrie 2011, vizite de lucru la sediul Jandarmeriei din Arbois, dar şi la sediul Diviziei de Pompieri din comuna înfrăţită cu oraşul Panciu.

În cadrul schimbului de experienţă s-a reliefat faptul că atribuţiile poliţiştilor locali din Franţa sunt similare cu cele ale Poliţiei Locale Panciu.

Unul dintre aspectele evidenţiate în cadrul vizitei de lucru este acela că reprezentanţii Police Municipale pun un accent deosebit pe acţiunile de informare şi educare a cetăţenilor în spiritul respectării legilor şi a ordinii publice.

Acest aspect urmează să fie asumat şi implementat şi la nivelul Poliţiei Locale Panciu!

Cetăţenii care vor să afle mai multe informaţii despre derularea Proiectului „Servicii Eficiente şi de Calitate pentru Cetăţenii oraşului Panciu” o pot face accesând pagina de internet a proiectului: www.politialocalapanciu.ro.

UAT Oraşul Panciu implementează Proiectul ”Servicii Eficiente şi de Calitate pentru Cetăţenii oraşului Panciu”. Proiectul este cofinanţat din  Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, cod SMIS 11324.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 884.365 RON, fără TVA, din care: 866.677,70 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European şi 17.687,30 lei – cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea capacităţii administraţiei publice locale de furnizare a serviciilor publice, prin măsuri menite să îmbunătăţească eficienţa şi calitatea acestora, în condiţiile descentralizării.

Scopul proiectului este acela de a răspunde nevoilor cetăţenilor prin servicii eficiente de ordine şi linişte publică.

Grupul ţintă al proiectului este constituit din 15 funcţionari din cadrul Serviciului Poliţiei Locale.

Beneficiarul acestui proiect este administraţia publică locală din oraşul Panciu care va beneficia de consolidarea capacităţii de management a serviciilor publice prin îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor oferite cetăţenilor.

Principalele activităţi ale proiectului sunt:

  • reorganizarea Serviciului Poliţiei Locale şi asigurarea suportului de intervenţie;
  • reducerea duratei de livrare a serviciilor publice;
  • asigurarea vizibilităţii proiectului;
  • instruirea personalului.

Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 18 luni, locul de desfăşurare al proiectului fiind oraşul Panciu.

 Implementarea Proiectului „Servicii Eficiente şi de Calitate pentru Cetăţenii oraşului Panciu” va avea ca rezultat faptul că Poliţia Locală Panciu va deveni o structură de intervenţie promptă pentru nevoile cetăţeanului.

Pentru detalii şi informaţii suplimentare persoana de contact este dl. Iulian Nica, viceprimarul oraşului Panciu, telefon mobil: 0726390840, e-mail primaria.panciu@vrancea.info

Pentru vizionarea Comunicatului de Presă dă click aici.

Aici găseşti Comunicatul de Presă publicat în Monitorul de Vrancea.

Aici găseşti Comunicatul de Presă publicat în Ziarul de Vrancea.

Aici găseşti Comunicatul de Presă publicat în Ziarul de Astăzi.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>